Numita si "Perla Bucovinei", Vatra Dornei este o statiune balneo-climaterica, cu un climat subalpin, situata la confluenta raurilor Dorna si Bistrita, intre muntii Calimani, Giumalau, Rarau, Bistritei, Bargau si Suhard, la o altitudine 800 metri.
Statiunea este renumita in Europa, inca de la inceputul secolului 19, pentru frumusetea peisajului, aerul ozonat, climatul submontan, ospitalitatea dornenilor, dar si pentru tratamentul diferitelor boli prin intermediul factorilor naturali de cura:
- izvoarele cu ape minerale (calcice, magnezice-sodate etc.) recunoscute in tara si peste hotare prin efectele lor terapeutice;
- namolul de turba caracterizat printr-o cantitate remarcabila de substante balsamice, eterice şi rasinoase;
- climatoterapia (puritatea aerului, variatiunile moderate ale temperaturii si presiunii atmosferice) genereaza un climat cu influente tonifiante asupra sistemului nervos, oferind un excelent mediu de revitalizare si recreere a organismului.

Principalele obiective turistice ale statiunii Vatra Dornei, sunt:
Muzeul Etnografic al Bucovinei, amplasat in cladirea primariei;
Muzeul Vanatorii si al Stiintelor Naturale;
Patinoarul din Parcul Vatra Dornei;
Catedrala Sfanta Treime (in parcul orasului, cu o arhitectura si o pictura deosebite);
Manastirile din Bucovina, care se afla in apropierea orasului Vatra Dornei: manastirea Piatra Taieturii, Schitul Mestecanis, Schitu Podu Cosnei, Manastirea de maici Acoperamantul Maicii Domnului, iar la cativa km de Vatra Dornei, manastirile Sucevita, Modovita, Voronet, Humor, Putna, cu picturi murale atat interioare cat si exterioare.
Alte atractii ale statiunii Vatra Dornei sunt traseele montane din muntii invecinati, dar si partiile de ski "Parc" si "Dealul Runc", impreuna cu instalatiile de transport pe cablu.

Centrul istoric al Bucurestiului este situat intre bulevardele Elisabeta si Carol la nord, Calea Victoriei la vest, bulevardul Corneliu Coposu si Splaiul Dambovitei la sud si bulevardul Hristo Botev la est. Nucleul originar al orasului este un loc al memoriei in care straturile trecutului sunt inca vii. Zona comerciala traditionala a Bucurestiului, dezvoltata in jurul Curtii Domnesti incepand din secolul al XVI-lea, pastreaza inca traseul sinuos al strazilor medievale si vechile pivnite boltite. Dar cladirile existente, cu exceptia unor biserici si hanuri, dateaza in cea mai mare parte din perioada de dupa incendiul devastator din 1847. Reconstructia zonei a antrenat modernizarea functiunilor de locuire si comert, aparitia unor noi tipuri de cladiri (banca, bursa, hotelul) si patrunderea, alaturi de elementele traditiei locale (geamlacuri, arcade plate, stresini decorate), a influentelor arhitecturii occidentale, intr-o sinteza stilistica plina de culoare si pitoresc.

Vizualizati Harta centrului istoric al Bucurestiului

Oras al contrastelor, marcat deopotriva de mostenirea bizantina si de mitul "micului Paris".
Asezat la rascrucea drumurilor care legau apusul de rasarit si nordul intracarpatic de sudul balcanic, Bucurestiul s-a confruntat in timp cu un destin advers: de la pozitia strategica nefavorabila la indiferenta si delasarea locuitorilor, de la frecventele cutremure, inundatii, epidemii, incendii si ocupatii ale trupelor straine la buldozerele regimului totalitar si la stridentele interventii ale tranzitiei. Mica cetate din secolul al XIV-lea, transformata in 1458 de Vlad Tepes in resedinta domneasca, a devenit in 1659 capitala a Tarii Romanesti, iar in 1862 a Romaniei moderne. Dupa aproape cinci secole de istorie medievala si peste o suta de ani de dezvoltare arhitectural-urbanistica moderna, Bucurestiul a cunoscut demolarile "epocii de aur" si, dupa 1990, presiunea intereselor de afaceri. Intorcandu-se acum spre patrimoniul sau istoric, orasul are sansa de a-si reconstrui destinul.

Strada Lipscani a fost cea mai populara comerciala a vechiului Bucuresti. Denumirea, datorata negustorilor care-si aduceau marfurile din orasul german Leipzig (Lipsca), s-a extins de altfel asupra intrgului cartier , cunoscut ca "Lipscarie". Mentionata pentru prima data in anul 1589 sub denumirea de "Ulita cea Mare", strada Lipscani a reprezentat inca din secolul al XVII-lea axa principala a zonei comerciale. Grav afectat de cutremure si incendii, fondul construit , format in cea mai mare din case de lemn si chirpici, a fost aproape integral refacut dupa 1850, pastrandu-se numai vechile pivnite cu bolti din caramida.
Tronsonul vestic (cuprins intre Calea Victoriei si Strada Smardan), ocupat la origine de hanuri, s-a transformat cu timpul intr-o zona eleganta cu profil bancar, in timp ce restul strazii si-a mentinut caracterul animat de artera comerciala, impreuna cu ritmul alert al fatadelor inguste si mozaicul pitoresc de forme si stiluri.

Cetatea este situata langa soseaua Curtea de Arges - Vidraru pe o stanca abrupta ce se inalta la peste 200 metri deasupra Cheilor Argesului.
A fost construita de Vlad Tepes. Initial, aici se afla doar un turn, in jurul caruia, mai tarziu, avea sa se ridice cetatea. S-a construit direct pe stanca, folosindu-se o tehnica bizantina veche - zidurile pe latura sudica au intre 2,70 si 3,00 metri grosime. Ridicarea turnului s-a facut in prima parte a secolului al XIV-lea. Traditia si o serie de consemnari in cronicile scrise de-a lungul timpului confirma ca Vlad Tepes, pentru construirea cetatii sale de la Poienari, a folosit raufacatorii din temnite, adusi de la Targoviste.

Rezervatia Complexa Balea
Declarata in 1932, rezervatia este situata pe creasta nordica a Muntilor Fagaras, protejand o suprafata de 180 ha. Rezervatia include cel mai mare lac glaciar al Muntilor Fagaras - Lacul Balea, 2034 m altitudine, suprafata de 46508 mp, adancime maxima de 11,35 m.
Din cele 140 de specii de plante protejate, se remarca raritatile floristice: floarea de colt ( leontopodium alpinum ), bulbucii ( trollius europaeus ), vartejul pamantului ( pedirularis oederi ).
Rezervatia Balea gazduieste capra neagra ( rupicapra rupicapra ) declarata monument al naturii din 1933.

Prezentare Cheile Bicazului si Lacu Rosu

Pelişor are doar 99 de încăperi, faţă de Castelul Peleş cu 160 de încăperi. Întrega casă a fost decorată pentru a fi o reşedinţă prezidenţială, şi poartă amprenta unei personalităţi puternice: regina Maria. Holul de onore este lambrisat cu lemn de stejar. Dormitorul de aur este decorat după planurile şi desenele reginei cu mobilă sculptată în lemn de tei aurit. Tot după planurile reginei a fost decorat şi biroul ei, iar pereţii Camerei de aur sunt decorate cu frunze de ciulini, motiv drag reginei întrucât era emblema Scoţiei, locul natal al ei. Aici au crescut şi copii lor: Carol viitorul rege, Mărioara regina Yugoslaviei, Elisabeta regina Greciei şi Prinţul Nicolae.

Despre Castelul Peles

Vizitati manastirile din Bucovina


Mai multe despre manastirile cu picturi exterioare si harti ale Bucovinei

Prima atestare a oraşului datează din 1301 cu numele de Uduord. Denumirea oraşului indică faptul că executorul secuilor îşi avea aici sediul.

Se presupune că localitatea a fost oraş liber înainte de secolul al XIV-lea. În anul 1357 aici s-a ţinut prima Dietă a secuilor. Cetatea din oraş a fost edificată în anul 1492 cu folosirea materialelor de construcţie ale unei mănăstiri. Ioan Sigismund, principele Transilvaniei, a luat în stăpânire cetatea după ce a câştigat o bătălie cu secuii. Între anii 1562 şi 1565 Principatul Transilvaniei a finanţat construirea noului castel Székelytámadt (textual, "a atacat secuiul"), ceea ce a fost interpretat ca o umilinţă adusă secuilor înfrânţi în bătălia cu trupele princiare. Secuii au distrus acest castel în anul 1599, când au luptat alături de voievodul Mihai Viteazul. Reconstruirea lui a fost ordonată numai după anul 1621 de noul principe Gabriel Bethlen. În 1616 paşa Ali l-a ars din temelii, iar în 1704 generalul Tiege l-a jefuit. În cele din urmă a fost demolat parţial de secui, la ordinul lui Lőrinc Pekry, care l-a recucerit. De atunci se numeşte Csonkavár ("castelul trunchiat") şi a dăinuit până în zilele noastre.

Oraşul a fost scutit de plata impozitului în 1558 de regina Isabella.

În anul 1876 a devenit reşedinţa comitatului Odorhei, care a luat fiinţă prin unirea a trei scaune secuieşti. În perioada interbelică a fost reşedinţa judeţului Odorhei.

În parcul din central din Odorheiul Secuiesc

Centrul istoric: Centrul de formă ovală, care a fost şi piaţa oraşului, are un stil unic în Europa: din el ies în forma razelor soarelui aşa-numitele "udvarterek" (în traducere aproximativă "curţi"), nişte stăduţe înfundate (în oraş există 72 asemenea "străduţe"). Acestea au luat fiinţă odată cu dezvoltarea oraşului, cănd familiile de meştesugari au început să construiască în grădinile din spatele clădirilor principale (care dădeau spre centru) alte case, cu acces uşor în piaţă. Pe ultimul teren construibil au fost ridicate case în aşa fel încât să blocheze accesul din afara pieţei. Accesul în centru se face prin patru străzi de la "colţul" pieţii. Începând cu deceniul al optulea al secolului 19, casele mici, de lemn, ale meşteşugarilor au fost înlocuite treptat de casele din piatră, etajate, ale negustorilor. Imaginea panoramică a oraşului reflectă centrul mic, îngust, datorat aglomerării caselor.

Primăria oraşului: În colţul nord-vestic al centrului este aşezată clădirea cu două etaje a Primăriei. A fost ridicată în 1907 pentru Casa de economii şi ajutor. Destinaţia clădirii s-a schimbat de-a lungul timpului. În 1945 a devenit sediul partidului comunist. Până în decembrie 1989 se afla şi Consiliul Popular. Astăzi este sediul administraţiei locale.

Pe latura nord-vestică a centrului istoric se află Casa de Cultură a oraşului, construită în anii 1903-1904. Are o sală de teatru cu 500 de locuri şi o sală de conferinţe de 200 de locuri; pe lângă acestea, clubul, spaţiile expoziţionale, galeria permanentă şi sălile de repetiţii asigură activitatea ei variată. Aici este sediul teatrului popular "Boér Géza", al universităţii populare, al formalţiei de dansuri populare "Vigadó" şi al asociaţiei de cultură Molnár Józsiás". Se asigură şi ateliere de lucru " celor cinci artişti plastici ai oraşului şi unui sculptor popular în lemn.

La sfârşitul secolului trecut, pe partea vestică a centrului istoric s-a reconstruit sau renovat aproape fiecare casă potrivit stilului secesionist caracteristic epocii. Şirul clădirilor vestice este încheiat de biserica reformată. Lângă ea începe strada Gábor Áron, care duce la Braşov, dinspre centru înspre sud-vest. În capul străzii se înalţă biserica reformată, clădită în 1907, iar la capătul străzii casa, marcată cu placă memorială, a lui Turóczi Mozes, unde s-au turnat tunurile pentru revoluţia din 1848-1849. În piaţeta din faţa casei s-a ridicat bustul lui Turóczi Mozes, realizat de sculptorul Vetró András în 1993.

Muzeul Breslelor: Muzeul oraşului Târgu-Secuiesc a fost inaugurat în primăvara anului 1972 în clădirea fostei primării. În sălile destinate meşteşugarilor tradiţionali (olari, cizmari, pantofari, tăbăcari, cojocari, fierari, lăcătuşi, turtari, pălărieri, croitori şi tâmplari) pot fi văzute unelte, produse şi instalaţii ale atelierelor acestor meşteşugari.

Pe lângă exponatele realizate din truda meşteşugarilor, se păstrează în fiecare sală documente scrise, steaguri, lăzi, table ale diferitelor bresle şi asociaţii meşteşugăreşti

Expoziţia cu caracter istoric ilustrează dezvoltarea economico-socială a oraşului. Documentele revoluţiei de la 1848-1849 au fost aşezate într-o sală separată. În sălile destinate artei plastice se organizează expoziţii periodice din lucrările artiştilor invitaţi.

O notă distinctă a colectiilor muzeale o constituie cele aproape două sute de păpuşi, majoritatea îmbrăcate în port popular unguresc. Din punctul de vedere al răspândirii teritoriale sunt reprezentate aproape toate tinuturile din Ardeal, iar temporal acoperă aproximativ un secol, constituind o valoare etnografică inestimabilă. În imaginea alăturată, portul popular străvechi din Turia.

Biserica Romano-Catolică: Construcţia barocă a bisericii catolice a fost începută în 1701 , pe locul bisericii de lemn, mutată din Estelnic. Piatra de temelie a fost depusă în 1722, construcţia ei a durat peste şapte decenii. A fost sfiniţită în 1796 în onoarea Sfintei Treimi. De atunci a fost de mai multe ori deteriorată de cutremure, distrusă de incendii. A fost renovată integral în 1996. În cripta de sub sacristie se odihnesc rămăşiţele pământeşti ale dreptcredinciosului şi fondatorului de şcoală Nagy Mózes.

Biserica Reformată-Calvină: Aspectul centrului istoric al oraşului este definit de masiva Biserică Reformată-Calvină, una din cele mai mari biserici din Ardeal (cu o capacitate de 1.000 de locuri). A fost ridicată în stil baroc şi neoclasicist între 1770-1782, pe fundamentul unei bisericuţe de lemn de la începutul secolului al XVII-lea. A fost o biserică fortificată. În timpul marelui incendiu din1834 s-au distrus turlele şi structura acoperişului, fiind reconstruite în patru ani, iar turla de la intrarea vestică s-a ridicat în 1846. Pe această turlă este instalată anetena postului de radio "Siculus". Prima orgă a bisericii a fost realizată în 1757 de un meşter necunoscut. Orga din imagine, cea de azi, datează din 1861, fiind opera vestitului constructor de orgi, Kolonics Istvân, stabilit în oraşul nostru.

Curţile oraşului: Târgu-Secuiesc are un centru caracteristic, unic şi pe plan naţional. Din piaţa de altădată răsar în toate direcţiile şiruri de case aşezate una lângă alta.
Terenul îngust dintre case a fost folosit drept curte de familiile locatare, de aceea au primit numele acestora. Curţile erau cândva închise, azi majoritatea sunt deschise, devenind străzi.

Balcoanele din fier forjat au fost realizate la sfârşitul secolului trecut, au ornat casele negustorilor, respectând stilul epocii

Turistii care ajung in Municipiul Braila, resedinta administrativa a judetului, pot vizita numeroasele locuri culturale: Muzeul de Etnografie, Casa Colectiilor, Muzeul de Istorie - unul din cele mai mari din tara, Teatrul Maria Filotti, Biserica Sfintii Arhangheli, Biserica Greceasca, Casa Memoriala Panait Istrati (in Braila si Baldovinesti), Casa Memoriala Perpessicius. In Piata Sf. Arahanghel, din centrul vechi, se afla din 1906 grupul statuar Traian, ridicat de sculptorul Tache Dimo-Pavelescu cu ocazia implinirii a 1800 de ani de la cucerirea Daciei, pe latura de vest a a pietei fiind amplasat din 1909 Ceasul, un alt obiectiv deosebit.
Blasova si Lacul Sarat sunt alte doua puncte de interes turistic.

La numai 5 km de Braila, pe malul Lacului Sarat, se gaseste statiunea balneoclimaterica cu acelasi nume, lac situat la 16 m peste nivelul marii si inconjurat de 70 ha de padure care atenueaza climatul de stepa facand astfel din statiune un loc placut de odihna. Lacul cu o salinitate mare, este un vechi curs al Dunarii, blocat acum. Fundul lacului este acoperit cu mal terapeutic sapropelic. Valoarea terapeutica a apei si a malului din statiunea Lacul Sarat este cunoscuta de multa vreme de catre locuitorii acestei regiuni, dar in ultimul timp, multi turisti vin aici pentru tratament.

In afara de aceste locuri, Fluviul Dunarea este punctul de atractie turistica al judetului. fauna si flora sunt legate de reteaua hidrografica care dau o nota aparte turismului oferind posibilitatea de a vana si de a pescui. Oferta turistica a judetului Braila consta de asemeana, in croaziere pe Dunare, cu cazare si programe speciale pentru turisti (pecuit, vanatoare, etc.) la Insula Mica a Brailei - rezervatie zoologica si botanica de axceptie, Fundu Mare, Corotisca, Blasova si Zaton.

Cascada Putna de la Lepsa

Cunoscuta si totodata renumita „Tara Vrancei” exercita o putere de atractie datorita stravechilor traditii de civilizatie si cultura populara pe care vizitatorul le poate cunoaste acolo nemijlocit in realitatea etnografica, precum si faptului ca in Vrancea se cunosc meleagurile unde s-a plamadit se pare Miorita, meleagurile ce au o istorie adinc inscrisa in constiinta trecutului neamului.

Tara Vrancei constituie o zona etnografica distincta, cu caracteristici proprii de civilizatie si cultura populara. Ca zona etnografica Tara Vrancei este mai putin intinsa decit teritoriul administrativ al actualului judet. In consecinta, cel care doreste sa cunoasca judetul Vrancea, cu valorile sale de cultura populara, cu specificul acesteia va trebui sa strabata si alte localitati in afara celor care sint situate in Tara Vrancei.


Sa nu evitati zona viticola Odobesti (indeosebi Jaristea, Urechesti, Golesti, Odobesti), unde intilnesti numeroase elemente etnografice care sunt in fond dovezi de straveche civilizatie si cultura populara româneasca pe aceste locuri. O alta microzona de profund interes etnografic, datorita arhitecturii traditionale ce se mentine si originalitatii de creatie a satenilor mai ales in domeniul textilelor, o constituie satele din lunca Siretului in aval de Focsani — Vulturu, Suraia, etc.


In Tara Vrancei se mentin si azi elemente caracteristice ale vechilor asezari vrancene de razesi, pot fi vazute sate in hotarul carora se faceau pana nu de mult curaturi, deci se practicau tehnici agricole stravechi, ceea ce atesta continuitatea acestei ocupatii de baza a poporului român. In unele localitati se pot remarca aspecte specifice in structura asezarii; asa, de exemplu, in Tulnici si Barsesti vatra satului este separata in intregime de hotarul satului. Alte sate, ca Nereju, Naruja, etc. au structura satelor de tip rasfirat, atat de raspandita in zona noastra carpatica. Notam si faptul ca din satele vrancene turistul poate urca usor la stanele montane pentru ca sa cunoasca in atmosfera ei tipic traditionala toata activitatea la tarla si stana; mai ales pe Valea Lepsii si in zona Putnei superioare numarul acestor tarle era foarte mare, ca in Naruja, Nistoresti, Tulnici, Paltin, Nereju, Barsesti, Coza traditiile pastorale sint inca binecunoscute.

Mai vizitati si Despre orasul Galati